Dongdaemun

Pentru ca in Corea e mereu sezonul cumparaturilor, am sa vorbesc despre un alt mare district comercial in Seoul. Dongdaemun este una din cele mai populare zone pentru turisti si localnici deopotriva. Ca sa pun lucrurile in perspectiva, aici se gasesc 26 de mall-uri, 30000 de magazine si 50000 de producatori. Dar faima i se trage nu atat din varietatea pe care o ofera, cat din programul neobisnuit de functionare. Aici gasesti aproape tot ce ti-ai putea imagina intre orele 10:30 a.m. si 5 a.m. Da, aproape 19 ore pe zi de functionare... Noaptea, locul se transforma, cand cohorte de turisti invadeaza marile mall-uri din zona. Sfatul meu, mergeti ziua!

Unul din lucrurile interesante pe care le-am invatat aici e ca preturile cerute sunt exagerate fata de valoarea reala a produselor. Doar turistii din tarile instarite cumpara fara sa se targuiasca. In majoritatea magazinelor, pretul e negociabil. De cele mai multe ori, iti dai seama care sunt locurile unde te poti tocmi si care sunt cele in care platesti ce ti se cere. Exista un intreg ritual. Mai intai te uiti la obiectul care te intereseaza, nu esti sigur daca iti place sau nu, daca e ceea ce iti doresti, esti nesigur. Vanzatorul te abordeaza si iti spune ca e de calitate superioara, ca e "Made in Korea" nu "in China". Tu zambesti, nesigur in continuare, dar intrebi cat costa. El iti zice o suma ridicola. Tu astepti o secunda si spui politicos ca e prea scump, e important sa nu ai o reactie exagerata. El insista ca e de calitate, dar special pentru tine ai reducere, mai scade putin. Tu pari serios si spui ca vrei sa mai negociezi putin, e inca prea scump. Si jocul continua pana cei doi ajung la un pret care le convine. Orice truc poate fi folosit, de exemplu "sunt student, nu am bani". Uneori, pot sa scada de la 50000 won la 20000 won. Depinde de oamenii cu care vorbesti. De obicei, nu vor da unui strain aceleasi discounturi pe care le dau coreenilor. Pentru cei interesati de cumparaturi, cel mai bun sfat e sa mearga cu un vorbitor de limba. Cei care vorbesc putina coreana au cel mai mare succes. Sunt innebuniti dupa strainii care le vorbesc limba, chiar daca e putin si prost, se simt flatati. Problema majora e ca cei mai multi nu vorbesc engleza, iar de multe ori comunicarea se reduce la semne si la sume batute in calculator.


Cand "shoppingul" devine obositor, sunt cateva locuri care merita vizitate. Unul din ele este Dongdaemun, in traducere libera, Marea Poarta de Est. In timpul dinastiei Joseon, un zid de aparare a fost construit in jurul orasului, iar poarta era cea mai mare cale de acces din est. Constructia initiala dateaza din 1396, dar a fost reconstruita in 1453 si 1869.

Daca privesti cu atentie la iesirea din statia de metrou, se poate vedea, langa poarta, un mic traseu. Eu m-am plimbat noaptea. Daca il urmezi, gasesti o poteca, ce urca alturi de un zid pana sus, pe munte. Dupa doar cateva sute de metri, incepi sa observi cum orasul se schimba. Treptat zgomotul traficului se pierde si tot ce ramane sunt voci iesit din casutele mici de pe marginea drumului. Cladirile sunt conglomerate de lumina si totul pare distant, in timp ce din multimea de cladiri rasar crucile bisericilor, neoane rosii aruncate in peisaj. De-a lungul urcusului, cupluri stau linistite de vorba, se bucura de intimitatea serii. In Corea e greu sa iti pastrezi spatiul, toti critica, toti te urmaresc si stiu ce faci, cu cine iesi. Locuri precum acestea sunt o oaza.

Mai putin intim, dar foarte popular e raul Chonggyecheon. Acesta a fost transformat in 2005 intr-un spatiu de recreere in mijlocul orasului. In verile calde e placut, racoritoar, verde si e in mijlocul orasului, intinzandu-se pe o lungime de 6 km. Mai multe poze.

Dongdaemun

Cheonggyecheon

Dongdaemun Markets

Engleza Koreana

Poza cu scarile spre munte

Poze de pe muntele de care vorbesc

O Cumparaturi!

Seoul e un oras al shoppingului, iar oricine vrea sa ma contrazica... ei bine, nu are cum. In capitala sud-koreana sunt nenumarate zone comerciale, unde poti cumpara orice de la suveniruri, antichitati, haine, pana la mancare si electronice. Cheia e unde te duci, daca vrei sa faci cumparaturi in Asia si nu in Europa sau America.

Asadar, fara ghid, eu si prietenii mei din Singapore ne indreptam spre Myeongdong, cel mai occidental district de cumparaturi din Seoul, dupa cum am aflat ulterior. Aflat undeva pe linia 4, mai exact statia 424, e unul din acele locuri in care te pierzi; te pierzi in multime si iti pierzi identitatea. Din secunda in care ai pasit in afara metroului, gasesti haine, incaltaminte si accesorii de tot felul, unele mai colorate ca celelalte, care mai ieftine, care mai scumpe. La iesirea din statie te intampina branduri cunoscute precum "The Body Shop", ca mai apoi sa intalnesti H&M, Zara, in care nu numai modelele iti aduc aminte de "casa"dar si muzica din difuzoare.

Fiind atat de populata, cu un trafic masiv de persoane de dimineata si pana noaptea, Myeongdong are nenumarate restaurante si standuri cu mancare. Ce facem eu si prietenii mei prima data? Mancam. Ne oprim in fata unui loc oarecare, intram in acest oarecare loc, ne asezam la masa , comandam o portie mica de taitei de sticla, glass noodles, pentru toti 5. Se numesc taitei de sticla din cauza ca sunt transparenti si au o textura similara jeleurilor. Sunt buni, eu am savurat masa.

Daca nu vrei sa stai jos la masa intr-un restaurant, exista mereu optiunea de a cumpara ceva de la vanzatorii ambulanti. Cei din Myeongdong ofera gustari mai occidentale, dar nu numai....

Vanzatori in Myeongdong

Glass Noodles


Reclama la Noodles
:)

Mai Multe Despre Mancare

Scopul oficial al vizitei: scoala de vara la Seoul National University. In cadrul acesteia, sunt oferite trei cursuri de limba si cultura, Korean Language, Korean Music, Korean Arts and Crafts si cursuri din alte domenii, precum politica, relatii internationale axate pe regiunea Asiei de Est. Programul dureaza cinci saptamani, iar fiecare student trebuie sa aleaga intre 2 si 4 cursuri. Cele de limba si cultura sunt martea si joia de la 10 la 13 si de la 14 la 17, iar celelalte module lunea, miercurea si vinerea la aceleasi ore. Mai multe detalii despre program aici.

Astazi e ziua in care avem introducerea. Prezentarea de bun venit... Memebrii ai departamentului international al universitatii ne ureaza bun venit. Coordonatoarea, ne tine un discurs de 20 de minute despre cat de mult trebuie sa invatam, invatam, invatam, invatam... A fost o prelegere destul de infricosatoare. Cei mai multi studenti participa in acest program deoarece au nevoie de credite pentru programele din care fac parte, dar eu am venit aici cu o bursa, care imi permite sa nu platesc taxele. Pentru ca studiez stiinte exacte, creditele de aici nu sunt transferabile, asa ca am venit mai mult din curiozitate si dorinta de a descoperi cultura decat din nevoia de a invata. Dar coreenii sunt o natie mult mai organizata decat cea din care vin, atitudinea lor fata de studii, munca si viata e mult mai intensa decat s-ar crede. Aici totul tine de onoare, respect si nume bun. Ca sa dau un exemplu, numarul de studenti si elevi care se sinucid din cauza stresului de a lua o nota mare. A fi student la una din cele trei universitati de top din Corea de Sud, printre care si SNU (Seoul National University) este una din cele mai mari realizari in viata.

Prezentarea trece, iar noi trebuie sa dam examenul pentru plasament intr-una din clasele de Coreana, in functie de nivel. Cam 90% nu vorbim coreana si nici nu avem pretentii ca am face-o, dar "Testul e Obligatoriu", ni s-a explicat politicos. Asa ca mergem in sala de examen, luam foaia cu intrebari in coreana, ne scriem numele pe ea, o predam si plecam. Aici regula e regula. Rareori se discuta...

Spre seara mergem la Gratar Corean. Nu e mare lucru, dar are gust bun. Se serveste ,alaturi de farfuriutele cu diverse condimente si sosuri, un platou cu carne cruda pe care trebuie sa il prepari pe plita din mijlocul mesei. Cand carnea si legumele sunt facute, se ia o frunza, fie de salata, fie alta planta cu frunza aromata, se pune o bucatica de carne trecuta prin mirodenii, cu legume, se ruleaza si se mananca. E un fel de mancare foarte popular, in Coreana se cheama Pul-Kogi. Mai multe detalii pe Wikipedia.

De obicei carnea folosita, e de porc, pentru ca e mai ieftina si mai usor de gasit decat cea de vita. Aparent carnea de vita e destul de rara in Corea, din cauza lipsei de spatiu pentru cresterea animalelor. 70% din suprafata tarii e zona muntoasa, asa ca nu ramane mult pentru agricultura. De aceea importa o mare parte din produsele pe care le consuma.

Gratar Corean

Astazi e Sambata, Prima Zi de Weekend

Diferenta de fus orar intre Corea de Sud si Romania e destul de mare, 6 ore. Care e prima consecinta logica a acestui fapt? Trebuie sa dormi mult ca sa scapi de "jet-lag". Asta am facut si eu.... Si a fost atat de placut!

Dar sa trecem peste asta. Prima zi am folosit-o pentru a explora zona in care locuiesc. Sincer vorbind, nu am nici cea mai vaga idee unde anume in Seoul sunt. Ultima data cand am verificat pe harta Seoul National University era undeva aproape de centru... Parerea pare justificata de agitatia din zona. E prima oara cand pasesc in afara Europei, dar totul imi pare cumva familiar. Nu as putea spune ca e arhitecura sau planificarea urbana, totul arata diferit, dar ma simt confortabil mergand pe strada, printre oameni. Desi atat eu, cat si colegul meu suntem foarte "albi" pentru zona asta, nu se uita nimeni insistent la noi, dimpotriva, ma simt eu prost pentru ca ma uit prea mult la localnici. Prima impresie: Excelenta!

Coreencele sunt cele mai ingrijite femei pe care le-am intalnit vreodata. Toate sunt imbracate de parca au iesit de pe podium, dar din colectii diferite; cele tinere in tinute indraznete, cu personalitate, iar cele in varsta, in costume de vara si cu parul facut permanent. E aproape ireal sa ii vezi pe toti asortati pana la sosete. Intalnesti si in Romania barbati si femei cochete, dar sa ii vezi pe toti, fara exceptie, e usor socant.

Sa mananci aici e destul de ieftin. O masa la un restaurant se incadreaza intre 2000 si 20000 de won. De obicei, cu 3000-6000 ai parte de o masa copioasa cu un fel principal, orez, kimchi (bineinteles) si alte gustari. Mereu se servesc orez si kimchi. Ce este kimchi? Sunt legume, in general varza, murate in sos de soya, servite cu sos picant de chili. Coreenii mananca aproape totul FOARTE picant.

Am avut noroc, dupa ce in prima zi am fost ajutati sa alegem un fel de mancare, acum suntem pe cont propriu si ne aventuram intr-un restaurant. Problema... Habar nu avem ce vrem sa cerem... Asa ca asteptam politicos la masa pana ne aranjeaza toate farfuriutele in care sa incercam kimchi, apoi aratam cu degetul pe meniul postat pe un perete ce anume vrem sa incercam. Limba koreana, Hangul, folosese caractere diferite de ale noastre, deci chiar sa fi stiut ce vreau, tot nu imi dadeam seama ce anume sa aleg. Din pacate felul spre care indicasem eu era doar pentru copii, asa ca arat cu degetul spre alta zona a meniului.

Cat asteptam, se apropie proprietarul si incepe sa ne explice intr-o engleza cu puternice inflexiuni asiatice ce anume aveam pe masa, cum cele trei vase cu kimchi, sunt diferite si cum au fost preparate. Vrea sa ne ajute, asa ca ia cu betisoarele cate o felie mare de kimchi, apoi cu foarfecele o taie in bucatele pe care le pune in farfuriutele asezata pe masa cu putin timp in urma. Intre timp apar si portiile noastre. Se pare ca eu am comandat supa de ficat de vita, iar colegul meu taitei nepicanti. A fost o masa placuta.

La fel ca in viata, dupa ce dormi si ai stomacul plin incepi sa iti faci si altfel de probleme. La aeroport am schimbat o suma prea mica, iar acum ma apropiam de zero. Ma duc la Wooribank, care e una din cele mai intalnite banci din zona. Pe usa de la intrare scrie mare, in engleza: Exchange. Perfect, intru si imi dau seama ca sunt doar masini electrice, pe care totul e scris in Coreana. E sfarsit de saptamana si nimeni nu lucreaza... Ma duc entuziasmata la unul din aparate, doar ma pot descurca, stiu sa citesc literele importante din hangul. Mda, incerc cardul Visa, descopar optiunea English, Foreign Card, ii explic ce suma vreau sa extrag, imi zice ceva in Coreana, imi da cardul si o hartiuta. Ce sa fac eu cu o hartiuta? Ce scrie pe hartiura? Mi-au luat banii din cont sau nu? Merge cardul in Corea sau nu?
Cea mai buna solutie, intreaba un localnic, preferabil unul tanar, ma gandesc eu, sigur intelege cateva cuvinte in engleza. Astept ca persoana care era in banca cu mine sa termine ce are de facut, ii zambesc si incerc sa ii arat hartiuta... Greseala! Nici macar nu se uita la mine. Nu exist, candva cat am asteptat langa ATM am devenit invisibila. Intreb pe altcineva, dar degeaba, aceeasi reactie.

Ingrijorata, ma intorc cu hartiuta la restaurantul la care am mancat si il intreb pe propritar. El ma linisteste, e doar o eroare. Doar o eroare, dar care inseamna ca eu nu am decat 1000 de won pentru 2 zile. Slava cerului ca nu am venit singura si ca persoana cu care sunt a fost mai luminata decat mine si a scos bani la timp. Vom trai de pe banii lui weekendul acesta.

Intorsi la pensiune, incepem sa ne cunoastem vecinii abia ajunsi. Printre ei si o fata din China care sta aici de 3 luni si care vorbeste limba. Ea si noua din noi plecam sa luam cina in oras. Luam autobuzul pentru 30 de minute si coboram langa statia de metrou cu un nume ciudat, Seoul National University Station. Deci suntem in aceeasi zona. Masa a fost memorabila si autentica. Aripioare de pui si bere nemteasca... Saturati de atata mancare coreana, ne hotaram sa mergem la meciul din campionatul modial Korea de Sud vs. Uruguay.

Ne cumparam toti tricouri cu echipa locala si ne indreptam spre locatie. Nu stiu unde am ajuns, stiu doar ca am luat metroul pentru ceva timp. La destinatie, mii de oameni... Toti imbracati in rosu (culoarea echipei) si cu pelerine de ploaie. Vanzatori ambulanti peste tot, iti ofera tot ce vrei, de la mancare, bautura, la suveniruri, trompetele, saltele pe care sa stai... Pentru acest eveniment, s-a inchis cu totul o strada principala, iar 10 ecrane gigant au fost montate pe cladirile din jur. Soporterii stau toti foarte politicos si ordonat, asezati pe drum. Ne facem si noi loc, ne asezam pe jos si... incepe sa ploua. Asta e! Ploua si meciul incepe...
Super entuziasm! La fiecare miscare, toata masa de oameni reactioneaza, canta, aplauda, bat din palme, sufla in fluiere... Din pacate, fericirea dureaza putin. Korea primeste primul gol... In atmosfera se simte o usoara dezamagire, dar speranta nu e pierduta, toti speram ca situatia se va redresa. Din pacate, desi rasturnarea de situatie a fost de scurta durata. Am pierdut...

Acum, vorbeste din nou lipsa mea de experienta. Suporterii europeni sun infocati, dar nu mai mult decat cei de aici. Ce se intampla de obicei cand echipa pierde? Proteste, galagie, confruntari, violenta... Aici? Liniste... Toti au tacut odata si au inceput sa se ridice si sa plece. Liniste grea, o puteai simti peste tot in aerul umed. Si-au strans resturile, gunoaiele, pe care le-au pus in gramezi mari in mijlocul drumului si au inceput sa se retraga. Mii de oameni se retrag catre o singura statie de metrou... Haos? Nu... Ordine. In cateva minute, am ajuns in fata intrarii. In alte cateva minute am ajuns pe peron si apoi in tren. Totul fara sa ne impingem sau sa ne calcam in picioare.

Intorsi la Seoul National University Station, ne dam seama ca nu mai sunt autobuze care sa nu duca acasa. Sistemul public de transport in comun se inchide la 12 noaptea, metroul a fost o exceptie in aceasta seara. Totusi oamenii stau la rand in statia de autobuz. Colega chineza ne spune ca e coada pentru taxiuri... Bine, 40 de oameni stau la rand pentru taxiuri. Ciudat, dar e un continent nou. Imbratisez cultura...
Si totusi, 5 minute mai tarziu, 40 de oameni stau la rand pentru taxiuri. Incepem sa ne agitam. Sigur stam la rand pentru taxi sau pentru autobuzul de dimineata? Oamenii din coada confirma... Taxi... Si totusi e ridicol, taxiuile libere trec si nici unul nu opreste. Ne rasculam si ne mutam 200 de metri inainte de statie. Face unul din colegi semn si opresc 3 taxiuri. Ne urcam si plecam acasa... Morala, nu toate cozile sunt justificate....

Taxiurile sunt foarte ieftine. As spune ca preturile sunt comparabile cu cele din Romania, doar ca taximetristii lor nu fac probleme clientilor. Mai ales daca e vorba de un grup de oameni, taxiul e o alternativa buna la autobuz. In cazul nostru, a durat 15 minute pana am ajuns in fata pensiunii, iar cursa a fost sub 10000 de won, pe care i-am impartit la 5.

Suporteri






In statia de metrou

Drumul si Prima zi

Asadar am ajuns sa calatoresc in Seoul, Korea de Sud...
Ca sa o iau cu inceputul, am sa vorbesc despre cum am ajuns aici, si anume printr-un zbor cu escala in Amsterdam. Nu e cea mai fericita varianta, dar este suficient de buna. Desi cand am facut checkin-ul online, am ales locul 1A, primul rand, la fereastra, cand am ajuns la poarta lucrurile s-au rearanjat si am ajuns in 23A. Nu a fost rau, macar am avut parte de fereastra. Ceea ce a fost complicat a fost durata zborului. Am facut o greseala destul de comuna incepatorilor, si anume, Nu m-am ridicat pe durata zborului cat a trebuit, iar picioarele mele au inceput sa intre in greva si sa isi doreasca sa explodeze de suparare. Am reusit cu putin masaj si inventivitate sa le fac sa functioneze din nou, chiar inainte de a cobori din avion.

Desi a durat 9 ore, pentru ca a fost primul meu zbor in afara continentului, nu mi s-a parut prea lung. De fapt, nu am avut timp sa fac tot ceea ce imi doream: sa ma uit pe fereastra, sa vad apusul, sa dorm, sa invat koreana si sa ma uit la un film. Ultimele doua optiuni, am descoperit, sunt oferite de compania aeriana. Acum, problema mea a fost sa imi dau seama cum functioneaza sistemul prin care le pot accesa. Desi am descoperit telecomanda, abia dupa ce m-am jucat cu ea cum ar face-o un cimpanzeu, mi-am dat seama ca e stricata. In fine, am reusit sa inrtu in meniurile dorite si sa ascult muzica koreana pentru cam 10 minute. Renuntasem la idea de film, deoarece insemna 2 ore de somn pierdute...

In ultimele minute de zbor, mi-am amintit ca exista posibilitatea sa invat limba koreana in avion, asa ca am profitat de ea. Am deschis programul cu pricina, mi-am pus castile in urechi si am inceput... In mai putin de 10 minute, sunt mandra sa spun, am reusit sa numar pana la 10. Dat fiind ca numerele incepeau de la 0, asta inseamna mai putin de un minut pe cuvant. Eu sunt multumita.

Avionul aterizeaza, iar eu ma asigur ca am vizele si declaratiile cu mine. Le aveam, doar ca nu stiam adresa la care aveam sa locuiesc... Ma duc la primele domnisoare koreene pe care le vad si le intreb, in engleza, ce ar trebui sa fac. Ele zambesc politicos si imi arata cu degetul directia generala de mers; nu intelesesera ce le-am spus. Ajung inevitabil la paznicul de la "frontiera", ii zambesc frumos, cu fata de turist pierdut, sperand ca o scot la capat... El imi raspunde la fel de politicos ca imi trebuie adresa... Iar eu completez la fel de politicos o adresa cat se poate de generala, Universitatea din Seoul.

Imi recuperez bagajul si vad o casa de schimb valutar, chiar inainte de iesire si ma gandesc sa schimb ceva bani, dar nu prea multi... sigur rata de schimb e proasta... Cu echivalentul a 20$ ies eu pe usile glisante si intalnesc Seoulul. Impreuna cu un prieten, luam unul din autobuzele-limuzina catre oras. Limuzina doar cu numele, fiind totusi un autobuz obisnuit. Pretul 8000Won.

O intamplare utila pentru cei ce citesc asta e urmatoarea: Korea este o tara super-tehnologizata. Asta include TOT. Am fost, dupa cum biologia o cerea, la toaleta. In vartejul nevoii insa, nu m-am uitat la obiectul propriu-zis al muncii... Dupa, am avut un soc sa realizez ca nu stiu sa trag apa.... Incantator, stiu! 10 butoane, toate in Koreana... Puteam citi ce scrie pe ele, dar nu si intelege. Apas unul la nimereala, gandindu-ma ca nu are ce sa se intample, e un WC... O chestiuta mica incepe sa se miste de sub colac sub privirea mea curioasa. Mi-s intampinat destul de curand privirea, cand a inceput sa tasneasca apa... Era varianta locala a unui bidet... Slava cerului, m-am dat din calea ei destul de repede, incat nu m-a udat de tot, dar a spalat usa, podeaua si holul din afara cabinei... Nu m-am declarat invinsa. Cum asi fi putut? am inchis capacul si am mai apasat un buton... Acelasi rezultat, tura aceasta fara fantana arteziana. Intr-un final a trebuit sa o rog pe femeia de servici, care nu vorbeste koreana, sa ma ajute... A facut-o, dar nu fara sa rada de mine. Unele lucruri transcend limba.
Ajunsi la cazare, am constatat ca desi mitul conform carora koreenii sunt toti scunzi e fals, faptul ca stau in cutii de chibrituri, nu e. Avantajul cand stai intr-o zona studenteasca, cum e cea in care sunt eu, e ca totul e mai ieftin si ca sunt zeci de locuri unde poti manca bine. O spun acum din experienta...
Cam atat pentru prima postare din orasul strazilor ciudat de abrupte....

Si acum poze:

Poza deasupra Rusiei

Aeroportul Incheon din Avion



Strazi in Gwanakgu

hello

:D