Astazi e Sambata, Prima Zi de Weekend

Diferenta de fus orar intre Corea de Sud si Romania e destul de mare, 6 ore. Care e prima consecinta logica a acestui fapt? Trebuie sa dormi mult ca sa scapi de "jet-lag". Asta am facut si eu.... Si a fost atat de placut!

Dar sa trecem peste asta. Prima zi am folosit-o pentru a explora zona in care locuiesc. Sincer vorbind, nu am nici cea mai vaga idee unde anume in Seoul sunt. Ultima data cand am verificat pe harta Seoul National University era undeva aproape de centru... Parerea pare justificata de agitatia din zona. E prima oara cand pasesc in afara Europei, dar totul imi pare cumva familiar. Nu as putea spune ca e arhitecura sau planificarea urbana, totul arata diferit, dar ma simt confortabil mergand pe strada, printre oameni. Desi atat eu, cat si colegul meu suntem foarte "albi" pentru zona asta, nu se uita nimeni insistent la noi, dimpotriva, ma simt eu prost pentru ca ma uit prea mult la localnici. Prima impresie: Excelenta!

Coreencele sunt cele mai ingrijite femei pe care le-am intalnit vreodata. Toate sunt imbracate de parca au iesit de pe podium, dar din colectii diferite; cele tinere in tinute indraznete, cu personalitate, iar cele in varsta, in costume de vara si cu parul facut permanent. E aproape ireal sa ii vezi pe toti asortati pana la sosete. Intalnesti si in Romania barbati si femei cochete, dar sa ii vezi pe toti, fara exceptie, e usor socant.

Sa mananci aici e destul de ieftin. O masa la un restaurant se incadreaza intre 2000 si 20000 de won. De obicei, cu 3000-6000 ai parte de o masa copioasa cu un fel principal, orez, kimchi (bineinteles) si alte gustari. Mereu se servesc orez si kimchi. Ce este kimchi? Sunt legume, in general varza, murate in sos de soya, servite cu sos picant de chili. Coreenii mananca aproape totul FOARTE picant.

Am avut noroc, dupa ce in prima zi am fost ajutati sa alegem un fel de mancare, acum suntem pe cont propriu si ne aventuram intr-un restaurant. Problema... Habar nu avem ce vrem sa cerem... Asa ca asteptam politicos la masa pana ne aranjeaza toate farfuriutele in care sa incercam kimchi, apoi aratam cu degetul pe meniul postat pe un perete ce anume vrem sa incercam. Limba koreana, Hangul, folosese caractere diferite de ale noastre, deci chiar sa fi stiut ce vreau, tot nu imi dadeam seama ce anume sa aleg. Din pacate felul spre care indicasem eu era doar pentru copii, asa ca arat cu degetul spre alta zona a meniului.

Cat asteptam, se apropie proprietarul si incepe sa ne explice intr-o engleza cu puternice inflexiuni asiatice ce anume aveam pe masa, cum cele trei vase cu kimchi, sunt diferite si cum au fost preparate. Vrea sa ne ajute, asa ca ia cu betisoarele cate o felie mare de kimchi, apoi cu foarfecele o taie in bucatele pe care le pune in farfuriutele asezata pe masa cu putin timp in urma. Intre timp apar si portiile noastre. Se pare ca eu am comandat supa de ficat de vita, iar colegul meu taitei nepicanti. A fost o masa placuta.

La fel ca in viata, dupa ce dormi si ai stomacul plin incepi sa iti faci si altfel de probleme. La aeroport am schimbat o suma prea mica, iar acum ma apropiam de zero. Ma duc la Wooribank, care e una din cele mai intalnite banci din zona. Pe usa de la intrare scrie mare, in engleza: Exchange. Perfect, intru si imi dau seama ca sunt doar masini electrice, pe care totul e scris in Coreana. E sfarsit de saptamana si nimeni nu lucreaza... Ma duc entuziasmata la unul din aparate, doar ma pot descurca, stiu sa citesc literele importante din hangul. Mda, incerc cardul Visa, descopar optiunea English, Foreign Card, ii explic ce suma vreau sa extrag, imi zice ceva in Coreana, imi da cardul si o hartiuta. Ce sa fac eu cu o hartiuta? Ce scrie pe hartiura? Mi-au luat banii din cont sau nu? Merge cardul in Corea sau nu?
Cea mai buna solutie, intreaba un localnic, preferabil unul tanar, ma gandesc eu, sigur intelege cateva cuvinte in engleza. Astept ca persoana care era in banca cu mine sa termine ce are de facut, ii zambesc si incerc sa ii arat hartiuta... Greseala! Nici macar nu se uita la mine. Nu exist, candva cat am asteptat langa ATM am devenit invisibila. Intreb pe altcineva, dar degeaba, aceeasi reactie.

Ingrijorata, ma intorc cu hartiuta la restaurantul la care am mancat si il intreb pe propritar. El ma linisteste, e doar o eroare. Doar o eroare, dar care inseamna ca eu nu am decat 1000 de won pentru 2 zile. Slava cerului ca nu am venit singura si ca persoana cu care sunt a fost mai luminata decat mine si a scos bani la timp. Vom trai de pe banii lui weekendul acesta.

Intorsi la pensiune, incepem sa ne cunoastem vecinii abia ajunsi. Printre ei si o fata din China care sta aici de 3 luni si care vorbeste limba. Ea si noua din noi plecam sa luam cina in oras. Luam autobuzul pentru 30 de minute si coboram langa statia de metrou cu un nume ciudat, Seoul National University Station. Deci suntem in aceeasi zona. Masa a fost memorabila si autentica. Aripioare de pui si bere nemteasca... Saturati de atata mancare coreana, ne hotaram sa mergem la meciul din campionatul modial Korea de Sud vs. Uruguay.

Ne cumparam toti tricouri cu echipa locala si ne indreptam spre locatie. Nu stiu unde am ajuns, stiu doar ca am luat metroul pentru ceva timp. La destinatie, mii de oameni... Toti imbracati in rosu (culoarea echipei) si cu pelerine de ploaie. Vanzatori ambulanti peste tot, iti ofera tot ce vrei, de la mancare, bautura, la suveniruri, trompetele, saltele pe care sa stai... Pentru acest eveniment, s-a inchis cu totul o strada principala, iar 10 ecrane gigant au fost montate pe cladirile din jur. Soporterii stau toti foarte politicos si ordonat, asezati pe drum. Ne facem si noi loc, ne asezam pe jos si... incepe sa ploua. Asta e! Ploua si meciul incepe...
Super entuziasm! La fiecare miscare, toata masa de oameni reactioneaza, canta, aplauda, bat din palme, sufla in fluiere... Din pacate, fericirea dureaza putin. Korea primeste primul gol... In atmosfera se simte o usoara dezamagire, dar speranta nu e pierduta, toti speram ca situatia se va redresa. Din pacate, desi rasturnarea de situatie a fost de scurta durata. Am pierdut...

Acum, vorbeste din nou lipsa mea de experienta. Suporterii europeni sun infocati, dar nu mai mult decat cei de aici. Ce se intampla de obicei cand echipa pierde? Proteste, galagie, confruntari, violenta... Aici? Liniste... Toti au tacut odata si au inceput sa se ridice si sa plece. Liniste grea, o puteai simti peste tot in aerul umed. Si-au strans resturile, gunoaiele, pe care le-au pus in gramezi mari in mijlocul drumului si au inceput sa se retraga. Mii de oameni se retrag catre o singura statie de metrou... Haos? Nu... Ordine. In cateva minute, am ajuns in fata intrarii. In alte cateva minute am ajuns pe peron si apoi in tren. Totul fara sa ne impingem sau sa ne calcam in picioare.

Intorsi la Seoul National University Station, ne dam seama ca nu mai sunt autobuze care sa nu duca acasa. Sistemul public de transport in comun se inchide la 12 noaptea, metroul a fost o exceptie in aceasta seara. Totusi oamenii stau la rand in statia de autobuz. Colega chineza ne spune ca e coada pentru taxiuri... Bine, 40 de oameni stau la rand pentru taxiuri. Ciudat, dar e un continent nou. Imbratisez cultura...
Si totusi, 5 minute mai tarziu, 40 de oameni stau la rand pentru taxiuri. Incepem sa ne agitam. Sigur stam la rand pentru taxi sau pentru autobuzul de dimineata? Oamenii din coada confirma... Taxi... Si totusi e ridicol, taxiuile libere trec si nici unul nu opreste. Ne rasculam si ne mutam 200 de metri inainte de statie. Face unul din colegi semn si opresc 3 taxiuri. Ne urcam si plecam acasa... Morala, nu toate cozile sunt justificate....

Taxiurile sunt foarte ieftine. As spune ca preturile sunt comparabile cu cele din Romania, doar ca taximetristii lor nu fac probleme clientilor. Mai ales daca e vorba de un grup de oameni, taxiul e o alternativa buna la autobuz. In cazul nostru, a durat 15 minute pana am ajuns in fata pensiunii, iar cursa a fost sub 10000 de won, pe care i-am impartit la 5.

Suporteri






In statia de metrou