Drumul si Prima zi

Asadar am ajuns sa calatoresc in Seoul, Korea de Sud...
Ca sa o iau cu inceputul, am sa vorbesc despre cum am ajuns aici, si anume printr-un zbor cu escala in Amsterdam. Nu e cea mai fericita varianta, dar este suficient de buna. Desi cand am facut checkin-ul online, am ales locul 1A, primul rand, la fereastra, cand am ajuns la poarta lucrurile s-au rearanjat si am ajuns in 23A. Nu a fost rau, macar am avut parte de fereastra. Ceea ce a fost complicat a fost durata zborului. Am facut o greseala destul de comuna incepatorilor, si anume, Nu m-am ridicat pe durata zborului cat a trebuit, iar picioarele mele au inceput sa intre in greva si sa isi doreasca sa explodeze de suparare. Am reusit cu putin masaj si inventivitate sa le fac sa functioneze din nou, chiar inainte de a cobori din avion.

Desi a durat 9 ore, pentru ca a fost primul meu zbor in afara continentului, nu mi s-a parut prea lung. De fapt, nu am avut timp sa fac tot ceea ce imi doream: sa ma uit pe fereastra, sa vad apusul, sa dorm, sa invat koreana si sa ma uit la un film. Ultimele doua optiuni, am descoperit, sunt oferite de compania aeriana. Acum, problema mea a fost sa imi dau seama cum functioneaza sistemul prin care le pot accesa. Desi am descoperit telecomanda, abia dupa ce m-am jucat cu ea cum ar face-o un cimpanzeu, mi-am dat seama ca e stricata. In fine, am reusit sa inrtu in meniurile dorite si sa ascult muzica koreana pentru cam 10 minute. Renuntasem la idea de film, deoarece insemna 2 ore de somn pierdute...

In ultimele minute de zbor, mi-am amintit ca exista posibilitatea sa invat limba koreana in avion, asa ca am profitat de ea. Am deschis programul cu pricina, mi-am pus castile in urechi si am inceput... In mai putin de 10 minute, sunt mandra sa spun, am reusit sa numar pana la 10. Dat fiind ca numerele incepeau de la 0, asta inseamna mai putin de un minut pe cuvant. Eu sunt multumita.

Avionul aterizeaza, iar eu ma asigur ca am vizele si declaratiile cu mine. Le aveam, doar ca nu stiam adresa la care aveam sa locuiesc... Ma duc la primele domnisoare koreene pe care le vad si le intreb, in engleza, ce ar trebui sa fac. Ele zambesc politicos si imi arata cu degetul directia generala de mers; nu intelesesera ce le-am spus. Ajung inevitabil la paznicul de la "frontiera", ii zambesc frumos, cu fata de turist pierdut, sperand ca o scot la capat... El imi raspunde la fel de politicos ca imi trebuie adresa... Iar eu completez la fel de politicos o adresa cat se poate de generala, Universitatea din Seoul.

Imi recuperez bagajul si vad o casa de schimb valutar, chiar inainte de iesire si ma gandesc sa schimb ceva bani, dar nu prea multi... sigur rata de schimb e proasta... Cu echivalentul a 20$ ies eu pe usile glisante si intalnesc Seoulul. Impreuna cu un prieten, luam unul din autobuzele-limuzina catre oras. Limuzina doar cu numele, fiind totusi un autobuz obisnuit. Pretul 8000Won.

O intamplare utila pentru cei ce citesc asta e urmatoarea: Korea este o tara super-tehnologizata. Asta include TOT. Am fost, dupa cum biologia o cerea, la toaleta. In vartejul nevoii insa, nu m-am uitat la obiectul propriu-zis al muncii... Dupa, am avut un soc sa realizez ca nu stiu sa trag apa.... Incantator, stiu! 10 butoane, toate in Koreana... Puteam citi ce scrie pe ele, dar nu si intelege. Apas unul la nimereala, gandindu-ma ca nu are ce sa se intample, e un WC... O chestiuta mica incepe sa se miste de sub colac sub privirea mea curioasa. Mi-s intampinat destul de curand privirea, cand a inceput sa tasneasca apa... Era varianta locala a unui bidet... Slava cerului, m-am dat din calea ei destul de repede, incat nu m-a udat de tot, dar a spalat usa, podeaua si holul din afara cabinei... Nu m-am declarat invinsa. Cum asi fi putut? am inchis capacul si am mai apasat un buton... Acelasi rezultat, tura aceasta fara fantana arteziana. Intr-un final a trebuit sa o rog pe femeia de servici, care nu vorbeste koreana, sa ma ajute... A facut-o, dar nu fara sa rada de mine. Unele lucruri transcend limba.
Ajunsi la cazare, am constatat ca desi mitul conform carora koreenii sunt toti scunzi e fals, faptul ca stau in cutii de chibrituri, nu e. Avantajul cand stai intr-o zona studenteasca, cum e cea in care sunt eu, e ca totul e mai ieftin si ca sunt zeci de locuri unde poti manca bine. O spun acum din experienta...
Cam atat pentru prima postare din orasul strazilor ciudat de abrupte....

Si acum poze:

Poza deasupra Rusiei

Aeroportul Incheon din Avion



Strazi in Gwanakgu