Dupa cursuri, cum planul meu initial nu e valabil, muzeul fiind inchis lunea, am decis sa urc pe muntele Namsan, la Turnul Namsan Seoul (N Seoul Tower). Ma urc in Metro si cobor la statia Hongguk University. Spre dezamagirea mea, drumul mai departe nu e chiar evident, asa ca intru in prima cafenea pe care o vad cu degetul pe harta pe locul unde doresc sa ajung. Domnisoara care serveste imi zambaste, ma saluta in koreana si imi spune ce autobuz sa iau. Eu ii explic ca vreau sa merg pe jos, iar ea imi indica directia.
E ora 2 si afara e o caldura infernala, cerul e innorat, dar cumva soarele reuseste mereu sa treaca printre nori si sa imi "mangaie"pielea. Ajunsa in dreptul Teatrului National din Seoul (care e in drum), ma vad expusa la trei posibilitati, toate drumurile duc spre N Seoul Tower. Intreb niste elevi pe unde sa o iau, iar ei imi arata statia de autobuz. Poate e un semn...Inauntru e atat de racoare, iar scaunul confortabil imi confirma ca a fost o alegere buna. As vrea sa spun ca e cel mai bun mod de a ajunge sus, dar as minti. Drumul pana la turn nu e foarte lung si ar putea fi facut pe jos in 30 de minute. Trece sub copaci, acoperit de umbra, iar pauzele din verdele de vara sunt perspective de la inaltime asupra orasului.
Sus, poti intrezari sectiuni ale orasului si incepi sa realizezi cat e de mare. Cel putin eu asa am patit. Printre crengi si tulpini vezi in departare blocuri, zgarienori ce se intind la nesfarsit printre varfurile muntilor, in toate directiile. Turnul insusi, are 236.7 m si se afla la o altitudine de 479.7 m, dar mie nu mi se pare justificat sa platesc 10000 de won ca sa urc, cand privelistea e minunata si de la baza.
Langa turn am vazut renumitul perete... Pe gardul de protectie indragostitii isi prind lacatele si arunca cheile de pe munte, ca simbol al legaturii si iubirii ce si-o poarta. Ma asteptam sa fie multe, dar nu atat de multe...
Dupa ce ma consult cu prietenul meu, ghidul Koreei, imi dau seama ca undeva la baza muntelui Namsan, cel pe care sunt, pot gasi poarta de sud a orasului, Namdaemun. Asa ca aleg sa cobor scarile pe celalalt versant. La baza, soarele imi regaseste pielea si incepe sa se distreze pe seama mea. Ma plimb pe strazi, urmaresc indicatiile de pe mini-harta din ghid, iar cand ajung la prima intersectie, il ascult si o iau la stanga, printre cladirile enorme. Dupa multe incercari, ajung in piata Namdaemun. Ma asteptam sa fie la fel ca celelalte centre 
comerciale in care am fost, dar am gasit in schimb ceva mult mai autentic. E plin de magazine mici, aproape ca un bazar de la noi, iar zona e impartita in sectiuni, cea cu haine, produse alimentare, accesorii, electronice, aparate foto... Aici se gasesc cele mai convenabile suveniruri pe care le-am gasit pana acum in Seoul. E plin de localnici, pentru ca totul e accesibil. Am verificat azi mitul conform caruia vorbitorii de limba primesc reduceri mai mari... Mi-au fost de ajuns 5 fraze in koreana si mi s-a cerut un pret foarte bun pentru ce cumparam. Poate e din cauza ca am fost singura sau poate e Namdaemun un asemenea loc, in care m-am simtit scufundata in Korea. Totul pare autentic, chiar daca cele mai multe sunt "made in China".
Hotarata sa gasesc Marea Poarta de Sud, construita in 1398, ma plimb in susul si in josul strazii in mijlocul careia trebuia sa fie, dar... nimic. Nu puteam sa dau de ea. Un korean de treaba incearca sa ma ajute. Nu stiu cum si-a dat seama ca sunt turista! Sa fi fost figura caucaziana, aparatul foto din mana sau ghidul turistic? In orice caz, a fost foarte dragut sa imi spuna ca ma indrept in directia gresita. Schimb din nou sensul si depasesc locul unde "e poarta". Ma opresc suparata si incerc sa imi dau seama ce se intampla... Cred ca poarta e dupa cladirea aia monstruasa din mijlocul drumului. Traversez si nu vad nimic in spate. Traversez inapoi. Ce se intampla? Bineinteles, cladirea monstruasa din mijlocul drumului e poarta de sud in renovare. Mi-am amintit, acum doi ani un cetatean de 69 de ani, suparat pe guvern, a dat foc la unul din cele mai importante simblouri ale Koreei de Sud.
Ce poze frumoase! Se poate urca si cu o telecabina, nu ? Eu nu mai sunt asa d etanara si nu stiu daca pot merge atat de mult pe jos, pe un drum in panta.
RăspundețiȘtergere