Si cum am timp pana la urmatoarea intalnire care e la 2, ma aventurez pe unul din traseele montane de langa universitate, pe muntele Gwanaksan. Drumul e plin de batranei echipati cu bocanci si sepci ce urca plini de zel. Ma alatur si eu in sandale, sperand ca o soarele si peisajul nu se vor inrautati. Dupa cam 20 de minute de mers pe traseu, un drum laturalnic imi atrage atentia. Bineinteles semnele sunt scrise in coreana si desi stiu sa citesc, nu inteleg ce zic. Recunosc 
insa, mica svastica budista ce marcheaza temple pe orice harta. Treptat drumul devine din ce in ce mai abrupt, dar sandalele mele se tin bine. Cativa calugari descarca o camioneta de ghivece de flori pe care le aseaza pe marginea drumului, creeaza un culoar de viata spre micul lor templu. Ajunsa sus, ma izbeste imaginea unei cladiri destul de noi, din ciment, inconjurata de vase cu lotusi. Putin eclectic pentru gustul meu, dar pustietatea si linistea zonei ma fac sa inaintez. Totul e extrem de simplu, iar oamenii isi vad de treaba lor. Decid sa imi incerc norocul si sa urc scarile deasupra carora rasare muntele.
O curte restransa, nisip pe jos, lanterne budiste si templul. Pe margini, spatiile de locuit si papucii tuturor stau aliniate in liniste si armonie cu decorul. O statuie a lui Buddha te intampina in dreapta templului, cu fata spre rasarit. Vantul bate, iar biletele lanternelor vorbesc. Aproape ca nu e o metafora, cand esti acolo tot ce poti sa faci e sa asculti. Templele nu sunt inconjurate de tensiune, regret si patima precum bisericile si moscheiele. Nimen
i nu vine aici sa se planga, sa isi ceara scuze sau sa gandeasca, templul gazduieste linistea. Cladirea principala pare relativ noua si e decorata in culorile verde, rosu si albastru. Interiorul nu se lipseste de cele trei statui aurite ale lui Buddha Gautama si de betisoarele parfumate. Inainte de a pleca, m-am plimbat in jurul templului si prin padurea de langa. Chiar fara atmosfera spirituala, muntele ofera peisaje impresionante, ce se merita vazute.
Intalnirea de la 2 m-a dus la Stadionul Olimpic, unde am vazut finalele Campionatului Asiatic de Scrima, sectiunea floreta. Korea a castigat la proba feminina, iar China la cea masculina. Nu stiu prea multe despre acest sport, asa ca partea cea mai buna a fost ca am cunoscut o sportiva din echipa Kazaha si am luat cina cu antrenorul echipei... Sunt ignoranta, stiu...Poze la Templu
Frumos! Din ceea ce scrii, inteleg ca e "safe" sa mergi si singura pe acolo. Am de gand sa fac si eu asemenea drumuri dar, fiind singura, nu stiam cum e. Ce ne handicapeaza mediul asta in care traim, cu atatea lucruri urate, care ne-au facut sa ne temem si ce bine e cand poti ajunge intr-un spatiu normal!
RăspundețiȘtergere